Angheli Catalin – Birou de mediator – Ploiesti Bucuresti

Despre mediere

 Breaking News

Congresul al VIII-lea al U.C.M.R. – campanie de strângere de semnături pentru modificarea legii medierii

Congresul al VIII-lea al U.C.M.R. – campanie de strângere de semnături pentru modificarea legii medierii
mai 28
14:18 2014

Sâmbătă, 24 mai 2014, au avut loc lucrările Congresului al VIII-lea al Uniunii Centrelor de Mediere din România (U.C.M.R.), desfășurat sub tema “Medierea, brand de țară”.

In prima parte a evenimentului, un panel mixt compus din mediatori și invitați a discutat pe marginea întrebării-cheie „Poate medierea să fie un brand pentru România?”. Concluzionând că medierea este, în prezent, un răspuns la problemele societății românești, mediatorii au fost încurajați să valorifice contextul actual din țară, predominat de necesitatea intervenției profesioniștilor neutri și imparțiali în dialogul social la toate nivelele.

Moderatorul panelului a fost dl. Ioan-Luca Vlad, mediator U.C.M.R., avocat, preşedintele Curţii de Arbitraj S.T.A.R.S. şi Consilier Privat onorific al Familiei Regale a României.  Acesta a discutat cu: Alexandra Mihăilescu (Vice President Industries & Technologies, BDR ASSOCIATES); Mădălina Vîntu (Managing Consultant – Arthur Hunt Consulting); Radu Magdin (CEO Smartlink Communications); Bogdan Ficeac (analist, sociolog); alături de colegii noștri mediatori Cosmin Stanciu, Teodora Șerbănescu și Mugur Mitroi (STARS), Rodica Cociu-Anghel (Centrul de Mediere Ploiești), Ana Maria Tuluc (Asociația Mediatorilor Transilvania), Victoria Graur și Violeta Pop (Camera Mediatorilor Cluj).

Membrii panel-ului au abordat problema păcii sociale din perspectiva medierii; a utilităţii medierii pentru publicul larg; a cunoaşterii şi înţelegerii conceptului de mediere; şi a receptivităţii publicului faţă de această metodă consensuală de soluţionare a disputelor. Din perspectiva imaginii publice, au discutat despre percepţii, brandingul individual şi al profesiei de mediator, relaţia cu mass-media şi cu publicul larg; beneficiile unei strategii de comunicare. Planul politic a finalizat poziţionarea medierii în contextul actual, concluzionând că medierea din România este, în prezent, un răspuns la problemele societății, mediatorii fiind încurajați să valorifice contextul curent.

“ U.C.M.R. își asumă rolul unui instrument de pace socială în cadrul comunității, militând pentru utilizarea medierii în soluționarea disputelor individuale, dar și de politica publică. Printre obiectivele U.C.M.R. se află continuarea preocupărilor pentru activitățile care să consolideze statutul stabil al profesiei de mediator în societatea românească ca o funcție socială esențială”, a declarat dl. Mugur Mitroi, președintele federației.

În acest sens, în a doua parte a evenimentului, Congresul U.C.M.R. a adoptat Rezoluția de lansare a procedurii de inițiativă legislativă și a campaniei de strângere de semnături în vederea modificării legii medierii nr. 192/2206, în sensul introducerii în lege a prevederii exprese privind modul de organizare a corpului profesional al mediatorilor și înființarea unor organisme ale corpului profesional la nivelul fiecărui județ. Grupul de lucru coordonator al acestei inițiative legislative este constituit din: Mugur Mitroi, Valentin Trifescu, Carmen Stoleru. Termenul-țintă de definitivare a proiectului propunerii este 30.06.2014.

Rezoluția Congresului U.C.M.R. prevede, de asemenea, lansarea inițiativei pentru propunerea legii anti-monopol, care să ofere posibilitatea deschiderii domeniilor exclusiviste pentru societatea civilă, în scopul încurajării concurenței ca element de eficientizare și creștere a calității în domeniile respective. Grupul de lucru coordonator al acestei inițiative legislative este constituit din: Mugur Mitroi, Marinela Popa, Rodica Cociu-Anghel.

Momente deosebite au fost prilejuite de ceremonia de decernare a certificatelor de absolvire a cursului avansat susținut de către Federal Mediation and Conciliation Service, Washington D.C. (S.U.A.), pentru un nou grup de 18 mediatori români certificați.

U.C.M.R. își propune și continuarea dezvoltării colaborărilor internaționale cu organisme și organizații din domeniul ADR din Europa și din S.U.A., astfel încât federația să se mențină la un standard de calitate, performanță și profesionalism în domeniul medierii.

Congresul a aprobat și propunerea președintelui Uniunii ca, în scopul sprijinirii dezvoltării asociațiilor membre pe plan local, în anul 2014 să continue să nu se perceapă cotizații de la asociațiile din federație.

Despre Uniunea Centrelor de Mediere din România

Uniunea Centrelor de Mediere din România, fondată în 2005, este federația națională ce reunește asociații profesionale ale mediatorilor din toate județele României. În cuvintele ASR Principesa Margareta de România, prin mesajul său către U.C.M.R., Medierea, cea mai fragedă profesie reglementată în România, este un exemplu cum ceva extrem de util pentru societate a luat naștere din nimic (…) Sper ca, cu ajutorul unei bune promovări a medierii, din ce în ce mai multe dispute vor fi soluționate amiabil. De asemenea, îmi doresc ca, prin intermediul unor inițiative profesionale, să se ofere un exemplu cu privire la rolul pe care îl joacă organizațiile profesionale în societatea românească.”

Mădălina Calcan

Tel./fax: +40213201535

 http://www.fmmm.ro

…Citeste mai mult despre  Congresul UCMR lanseaza campania de strangere de semnaturi pentru modificarea legii medierii 

sursa: comunicatedepresa.ro

Congresul al VIII-lea al U.C.M.R. – campanie de strângere de semnături pentru modificarea legii medierii - overview
5
0 Very Poor
Share

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Your email address will not be published.
Required fields are marked *