Angheli Catalin – Birou de mediator – Ploiesti Bucuresti

Despre mediere

 Breaking News

Judecătorul ideal

Judecătorul ideal
iunie 29
15:18 2014

Autor: Ana-Maria Puiu, judecător – Vă mărturisesc faptul că scriind acest articol eram conștientă că va suna ca un strigăt în mijlocul deșertului. Știam că cei care ar avea cel mai mult de învătat din acest crez al unui judecător nu vor avea ochi să citească. Nu doar pentru că spațiul publicării este cel al internetului. Și acesta este un motiv. În același timp, trăiam bucuria că sunt și colegi (oameni de drept) care împărtășesc același crez. Pentru aceștia, ce aveam de spus și de scris nu reprezenta nimic nou, nimic deosebit.

Așadar, pentru niciuna dintre aceste două categorii nu am scris cele de mai jos. Am scris cu nădejdea că sunt totuși unii care nu s-au regăsit, care încă se mai caută pe ei înșiși, care încă mai pot îmbrățișa și urma modelul unui judecător ideal.

Trebuie să cădem de acord că nu există judecător ideal. E un truism, desigur. Dar trebuie să pornim de la aceasta convingere. Nu există judecător ideal, la fel cum nici societate ideală nu există. Cu toate acestea, societatea românească împreună cu judecătorul român (parte din societatea românească! Nu trebuie uitat acest lucru) sunt departe de modelul ideal. Se întâmplă acest lucru poate și pentru faptul că ne lipsește (românilor, judecătorilor) un ideal. Aș spune chiar că riști să fii blamat, să fii privit ca nerealist și, la limită, că „rău” în măsura în care te încăpățânezi să crezi într-un ideal și să nu accepți compromisurile ce l-ar perverti.

„Judecătorul ideal” nu poate exista așadar decât în imaginația noastră, în dorințele și aspirațiile noastre. Dar dacă nu putem ajunge niciodată „judecătorul ideal” ar fi totuși un caștig pentru noi toți să încercăm să întrunim cât mai multe calități din cele ce ar putea defini un judecător ideal.

Vă cer din acest motiv îngăduința de a vă reda crezul unui judecator și prin referirea la „un bun judecător”, nu doar la cel ideal.

Cred că mai întâi de toate un bun judecător trebuie să fie un bun om. Nu un om bun! Nu poți fi un bun judecător dacă alegi să fii un om bun, un om milos. Nu mila este tratamentul pe care trebuie să îl aplice judecătorul celor care i se adresează. Un bun om este un om drept, sincer. Sincer, în primul rând cu sine și mai apoi cu cei din jur. Odată îndeplinite aceste calități, e greu ca judecătorul să fie nedrept, nesincer în soluțiile pe care le va da.

Pentru a se numi un bun judecător aspirant la titlul de „judecător ideal” cel care a ales să împartă dreptatea trebuie să fie un bun psiholog, să cunoască natura umană și să posede cultura generală care să nu se limiteze doar la știința dreptului.

Nu vreau să mă înțelegeți greșit! Nu votez pentru un enciclopedist. Ar fi aproape imposibil în zilele noastre. De altfel, nici nu ar fi recomandat, pentru că un bun judecător nu trebuie să fie un sihastru, rupt de viața cotidiană, străin de problemele actuale, curente ale societății. Totodată, un bun judecător poate fi doar un judecător specializat.

Cultura generală vastă pe care i-o ceream unui bun judecător este de altă factură. Spre exemplu unui judecător care intră în complete ce soluționează cauze civile privitoare la minori și familie e absurd și inutil să-i ceri cunoștințe aprofundate de drept penal și de drept procesual penal. Dar același judecător, dacă își dorește să fie un bun judecător, nu se poate limita la cunoștințele de drept privat înmagazinate, stocate, validate și sigilate odată cu examenul de capacitate. Un astfel de judecător trebuie să caute să obțină și să acumuleze informații, cunoștințe de psihologie, în general, de psihologie a copilului, în special.

Așa cum antamam, un bun judecător nu trebuie să contenească din studiu. Ca orice bun specialist, judecătorul model trebuie în permanența să-și actualizeze, să își împrospăteze cunoștințele, să fie la curent cu practica instanțelor europene supranaționale, cu jurisprudența națională relevantă.

Din acest punct de vedere, menționez că am pledat, în numele colectivului instanței din care fac parte, pentru acordarea concediilor plătite pentru pregatirea examenelor de promovare. Am avut câștig de cauză prin modificarea regulamentului referitor la concediile judecătorilor. Era firesc să se întâmple astfel. Așa cum argumentam anul trecut, orice participare la astfel de examene este un câștig pentru calitatea actului de justiție. Chiar și în cazul unui nedorit eșec (în cazul nepromovării la instanța dorită) judecătorul participant la examen a beneficiat de un ragaz pentru o recapitulare, actualizare, sistematizare a materiei.

Opinez însa că o pregatire profesională superioară a judecătorilor s-ar asigura printr-un alt sistem de evaluare. Consider că actuala evaluare (referate, calificative acordate de colegi din instanță o dată la 3 ani) nu poate fi una obiectivă și nici unitară. Apreciez că organizarea unor examene naționale obligatorii de evaluare (nu la 3 ani, la 5 poate) ar fi de natură să ridice nivelul pregătirii profesionale teoretice continue.

Dar un bun judecător nu are nicio legatură cu „sistemul” (juridic, de evaluare). Nu putem fi rezonabili dacă cerem „sistemului” buni judecători pe bandă rulantă. Societatea românească nu poate pretinde buni judecători în masă, atât timp cât românii nu sunt profesioniști în majoritate.

O societate are atât de mulți buni judecători pe cât merită. Vă încurajez, vă rog să meritați și să cereți cât mai mulți astfel de judecători!

Un bun judecător (ca orice alt bun profesionist, din orice alt domeniu) se creează singur, se educă singur.Unii pot avea norocul întâlnirii și a unor maeștri spirituali care să le indice drumul, care să îi seducă, să îi extragă din majoritate și să îi atragă de cealaltă parte, a ideilor, a lucrului bine făcut.

Un bun judecător este perseverent, exigent cu sine în primul rând. Pentru a coborî din nori și pentru a reveni cu picioarele pe pământ, prezint un motiv pentru care un bun judecător trebuie să fie exigent cu sine, cu timpul său: e știut că pe rolul instanțelor se înregistrează multe dosare, că încărcătura pe cap de judecător este mare. Dacă judecătorul nu este suficient de inteligent pentru a fi exigent, pentru a avea un program fix (fixat de el) și amână de pe o zi pe alta ceea ce va regăsi inevitabil acumulat peste zile, nu poate avea pretenția că este profesionist. Nici măcar meticulozitatea nu este o scuză.

Un bun judecător trebuie să fie un om de carte, cu mentalitate și comportament de intelectual, un iscoditor care caută să afle cât mai multe, să înțeleagă cât mai bine natura umană. În felul acesta, un bun judecător va fi cel care se cunoaște cel mai bine, care și-a cunoscut și conștientizat limitele. Limitele și dimensiunea umană.

Un bun judecător nu va fi niciodată cel care se va considera Dumnezeu, un mic Dumnezeu sau trimisul lui Dumnezeu. Un bun judecător este, prin opoziție, cel care e conștient de natura sa umană și caută să dea valoare umanității sale. Judecătorul nu e decât un simplu om. Nici un moment nu trebuie să uite acest lucru. Orașele mari mai salvează judecătorul de păcatul mândriei. În localitățile mici însă judecătorul e pândit la tot pasul de ispita trufiei.

Pentru a fi un bun judecător nu e necesar și nu e recomandat să te consideri un mic zeu pe pământ. Totuși, un bun judecător va fi permanent conștient de misiunea aleasă, de rolul important pe care a ales să îl joace. Un bun judecător este un om responsabil ce își exercită profesia cu răspundere. Din acest motiv, un bun judecător nu se va teme nicicând de punerea în practică a normelor care acordă statului posibilitatea de regres. Un bun judecător nu poate și nu trebuie să ajungă vreodată subiectul răspunderii patrimoniale. Aceasta trebuie să existe și să se și aplice. Însă reaua credință, grava neglijență și abaterea disciplinară nu pot caracteriza activitatea unui bun judecător.

Unui bun judecător, care e conștient de alegerea făcută atunci când a optat pentru această profesie, interdicțiile și incompatibilitățile i se vor părea inerente profesiei și nu va trăi diverse frustrări. Astfel, un bun judecător nu va trăi niciun moment frustrarea faptului că al său coleg (de generație poate) avocat a câștigat în luna precedentă mai mult decât el. Un bun judecător este împăcat cu alegerea făcută. Și dacă totuși alegerea făcută nu a fost tocmai cea care i se potrivea, un bun judecător va ști întotdeauna să devină un bun avocat.

De aceea, cred ca unui bun judecător trebuie să îi lipsească din portofoliul de sentimente invidia, frustrarea, aroganța în raporturile cu colegii judecători, avocați, notari etc.

Pentru a fi un bun judecător, atingem din nou latura umană, trebuie să fii un om cumpătat, calculat, așezat în propria-ți albie. Nu mă refer la faptul că un bun judecător ar trebui să se mulțumească cu puțin. Dimpotrivă. Un bun judecător trebuie să își cunoască drepturile și să lupte pentru ele. Mă refer la faptul că un bun judecător trebuie să fie conștient și de limitele drepturilor sale salariale, în condiția sa de angajat al statului, într-o societate ca cea românească în care trăim. Un om calculat știe (iar o acceptare conștientă ar trebui să echivaleze cu mulțumirea) care sunt avantajele și dezavantajele fiecărui drum pe care l-ar fi putut parcurge.

Cât despre independență! Multe ar fi de spus. Un judecător este independent prin lege. Un judecător nu mai trebuie să facă niciun efort pentru a se caracteriza ca independent. Ești judecător, ești independent.

Dar un bun judecător trebuie să fie și integru. Adică să uzeze, să dea valoare independenței proclamate prin lege. Un bun judecător trebuie să dea dovadă de independență atunci când se intervine asupra-i pe alte căi decât cele legale. Dar un bun judecător va fi integru și în sens invers: un bun judecător se va abține de la a cere favoruri. Pentru că orice favor se cere răsplatit mai devreme sau mai târziu.

Nu cunosc în mod direct sistemul decât de foarte puțin timp. Tinerilor judecători li se evoca de către colegii cu experiență vremuri apuse în care „nu era așa bine, nu erai așa independent”. Nu vreau să mă pronunț cu privire la justețea acestor afirmații, dar frecvența acestor invocări mă face să le iau drept adevarate. Dacă așa stau lucrurile, dacă au fost vremuri când „nu puteai” să spui „nu”, este inadmisibil pentru un judecător din ziua de azi să admită intervenții, să admită „o sugestie”. Dacă adevarul e că vremurile de acum sunt mult mai luminoase, cu atât mai mult cei care au cunoscut și alte vremuri, cei cu experiență care ar fi vrut dar nu au putut să spună „nu”, au datoria să nu lase capul plecat.

Cu toate acestea, vă împărtășesc credința ca un bun judecător va risca orice, în orice împrejurare pentru a rămâne demn, integru, cu capul sus. Unui bun judecător nu îi este permis compromisul. Are doar dreptul și datoria sacrificiului. Îmi permit chiar, amintindu-mi doar cele citite despre alte vremuri, să afirm că un bun judecător va fi oricând gata să-și riște viața pentru idealul de dreptate, integritate.

Știu că vâltoarea acestor gânduri mi-a îndepărtat mulți cititori. Știu și de ce. Se crede din ce în ce mai puțin în idealuri. Societatea în ansamblu nu are un țel, un ideal. Judecătorii, de asemenea. Suntem cu toții într-o derivă în care idealurile sunt utopii expirate.

Poate e timpul să visăm din nou. Iar un bun judecător va visa mereu la modelul de judecător ideal. Un bun judecător este cel care știe ce vrea, spre ce se îndreaptă, unde vrea să ajungă.

Ceea ce lipsește multor judecători, dar ceea ce se regăsește numaidecât în cazul unui bun judecător este credința că pot face dreptate, că pot face lucrurile bine, că pot picura un strop de bine acolo unde se găsesc. Un bun judecător știe că este reprezentantul unei puteri (una dintre cele trei puteri în stat, a treia doar în ordinea exercitării ei, iar nu și din punct de vedere al importanței) și în numele acestei puteri poate face toată dreptatea și tot binele pe care i-l îngăduie legea.

Un bun judecător va avea această credința și își va manifesta și voința în sensul realizării ei.

Toate calitățile pe care le vad însoțind un bun judecător nu sunt înnăscute. Ele se dobândesc. Orice judecător poate deveni un bun judecător. Important e să își dorească acest lucru, să vrea să își exercite profesia cu bună credință, să adore profesia, să iubească dreptul.

În încheiere, cititorilor judecători le doresc să ajungă buni judecători. Vor avea un drum lung, dar împlinirea va fi nemasurată. Celorlalți cititori, care mi-au rămas alături până la aceste ultime rânduri, le adresez rugamintea de a cere și de a merita cât mai mulți buni judecători!

 Despre Ana Maria Puiu – este judecător din 2006, în prezent funcționând la Judecătoria sectorului 5 București. A ocupat mai multe funcții de conducere și este o persoană activă în mișcările asociative ale judecătorilor.

Articol preluat de pe situl www.castigaprocese.ro.

sursa: wolterskluwer.ro

Judecătorul ideal - overview
5
0 Very Poor
Share

Related Articles

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Your email address will not be published.
Required fields are marked *